Zidane şi-a stabilit obiectivul! „Câte titluri are Barcelona?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 24 aprilie 2019, ora 16:58,
Zidane
Zidane

Zinedine Zidane se gândeşte de acum la următorul sezon. Într-un final de stagiune fără miză pentru Real Madrid, antrenorul francez şi-a stabilit prioritatea clară pentru noul sezon.

Antrenorul care a cucerit de trei ori consecutiv trofeul UEFA Champions League crede că a venit timpul unui succes în La Liga pentru echipa sa. Real Madrid nu a mai câştigat titlul în Spania din 2017!

„Vom încerca să avem cel mai bun start în campionat, iar asta începe cu pregătirea din vară. În următorul sezon, campionatul va fi prioritatea noastră! Avem 33 de titluri, Barcelona s-a descurcat bine în ultima vreme, trebuie să îi felicităm, dar statistic Real Madrid are mai multe. Îţi trebuie 13 meciuri ca să câştigi Champions League, dar campionatul durează 38 de săptămâni” – a declarat Zidane

Rivala Barcelona are în palmares 25 de titluri şi se îndreaptă spre cel de-al 26-lea trofeu în La Liga.

real madridantrenorzinedine zidanebarcelonala ligacampionat