Zidane, aproape de o revenire la nivel înalt. Care sunt cluburile interesate

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 01 octombrie 2018, ora 12:00,
zidane
zidane

Zinedine Zidane e liber de contract din această vară, iar interesul pentru fostul fotbalist francez este maxim. Presa italiană scrie că Zidane este în vizorul cluburilor Manchester United și Juventus Torino.

Jose Mourinho traversează un moment complicat la Manchester United. Portughezul este în conflict cu vedeta Paul Pogba, iar echipa ocupă locul 10 în Premier League.

Zidane nu este tentat doar cu o revenire în antrenorat. Juventus Torino s-a despărţit de președintele Giuseppe Marotta, iar Tuttosport scrie că ‘Zizou’ este marele favorit să-l înlocuiască. Nu se știe deocamdată dacă francezul este interesat de o poziție de conducere. 

Dacă va ajunge la Juventus, Zidane va avea șansa să lucreze din nou alături de Cristiano Ronaldo, unul dintre jucătorii săi preferați.

Zinedine Zidane (46 de ani) a jucat cinci sezoane la Juventus, între 1996 şi 2001. S-a transferat apoi la Real Madrid, cu care a câștigat Liga Campionilor.

Ca antrenor, Zidane a câştigat de trei ori la rând Liga Campionilor cu Real Madrid, un titlu de campion în Spania, o Cupă a Regelui, o Supercupă a Spaniei, două Supercupe ale Europei şi două Campionate Mondiale ale Cluburilor. Francezul a fost desemnat cel mai bun antrenor din lume în 2017, la Gala FIFA The Best.

presedintezinedine zidanejuventusmanchester unitedantrenorzidane