Xavi nu respinge ideea de a rămâne alături de FC Barcelona

Articol de Mihai Popescu - Publicat luni, 22 aprilie 2024, ora 15:26,
Xavi Hernandez
Xavi Hernandez

Publicaţia Mundo Deportivo a anunțat, luni, că Xavi este dispus să rămână pe banca tehnică a echipei FC Barcelona în sezonul următor.

Antrenorul a anunțat în luna ianuarie că va părăsi gruparea catalană cu un an înainte de expirarea contractului, în luna iunie a acestui an.

Cu toate acestea, președintele clubului, Joan Laporta, a declarat în nenumărate rânduri că își dorește ca Xavi să rămână alături de ei.

Zilele următoare, Xavi se va întâlni cu Laporta, dar și cu vicepreşedintele Rafa Yuste şi directorul sportiv Deco pentru a discuta despre această posibilitate.

xavifc barcelonajoan laporta