Vukusic, ironizat de conducerea lui Sepsi: „După ce l-am văzut la ultimul meci…nu era un câştig pentru noi”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat sâmbătă, 13 februarie 2021, ora 15:53,
fcsb7
fcsb7

Atacantul Ante Vukusic a ales să se transfere la FCSB, în detrimentul echipei Sepsi, dar conducerea clubului din Sf. Gheorghe nu-l regretă pe croat.

A fost deturnat de FCSB pe ultima sută de metri, dar lucrurile acestea se întâmplă în România, nu suntem supăraţi. Într-adevăr e un jucător pe care l-am vrut, dar după ce l-am văzut la ultimul meci ne-am dat seama că nu era un câştig pentru noi. L-am dorit, dar l-am şi uitat. Sunt lucruri care nu se fac oricum.

Nu a fost o surpriză, repet, se întâmplă în România. I-am dorit şi agentului şi jucătorului să fie sănătoşi. Noi ne dorim în continuare jucători care să facă diferenţa, căutăm, dar nu suntem disperaţi”, a spus managerul lui Sepsi, Cornel Șfaițer, la PRO X.

Sepsi va evolua cu Dinamo, în deplasare, sâmbătă de la ora 21:00, în cadrul etapei a 23-a a Ligii I.

Sunt curios şi eu de meciul cu Dinamo. Au arătat o altă faţă în meciul cu FCSB. Nu a fost o surpriză rezultatul, având în vedere echipa de start a FCSB-ului. Dinamo a suferit multe schimbări în cadrul lotului, dar sincer, echipa nu arată rău. Sper să avem parte de un meci frumos, starea terenului va fi dificilă, de temperatură nu mai spun.

Jucăm la jumătatea lui februarie, la ora 21:00. Lupta se va duce până în ultima etapă pentru play-off şi la fel şi pentru retrogradare”, a mai spus managerul celor de la Sepsi.

Citește și Ante Vukusic, ironizat la prima apariție în tricoul FCSB-ului: “După 3-4 meciuri să vezi cum te duci de unde ai venit!”

 

fcsbrealitateatransfercornel sfaiterfotbalante vukusicdinamo