EXCLUSIV | Un fost campion al României și-a ales favorita la titlu în acest an: „Vreau neapărat ca FCSB să câștige!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 28 aprilie 2021, ora 16:52,
fcsb1
fcsb1

FCSB este în continuare liderul campionatului românesc, în ciuda eșecului din runda trecută, scor 1-2, contra lui Sepsi Sf. Gheorghe!

Șase ani au trecut de când “roș-albaștrii” reușeau să ridice pentru ultima dată trofeul Ligii 1 deasupra capului. Cu Costel Gâlcă pe bancă, FCSB zdrobea totul în acel sezon, reușind să cucerească atât Liga 1, cât și Cupa României și Super Liga României. Acum, după mai multe sezoane de suferință, bucureștenii sunt gata din nou să se bucure de supremația fotbalului românesc.

Fost campion al Ligii 1 cu FCSB și Astra Giurgiu, Florin Lovin (39 de ani), a vorbit în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă despre lupta la campionat. Fostul mijlocaș a dezvăluit că își dorește foarte mult ca echipa lui Toni Petrea să izbutească cucerirea titlului, deoarece ar fi un exemplu pozitiv pentru restul echipelor din România, datorită lotului format în proporții destul de mari din fotbaliști autohtoni. Cu toate acestea, Lovin consideră că jucătorii „roș-albaștrilor” au un mare dezavantaj în fața CFR-ului, în aceste ultime dueluri decisive din play-off.

lovin- fcsb

„Preferata mea este clar FCSB și nu o spun doar prin prisma trecutului meu de acolo, ci spun pentru că acolo sunt aproape doar jucători români. Este un lucru demn de lăudat că au fotbaliști din propria academie, care vedem ușor, ușor, că își merită investiția. FCSB este un exemplu pozitiv de urmat, pentru că așa se fac lucrurile. Mi se pare aberant să aduci jucători străini pe mai știu eu ce sume de bani, în loc să promovezi fotbaliștii noștri.

Vreau ca FCSB-ul să câștige campionatul neapărat, ca să dovedească că tot cu românașii noștri se poate face performanță. Frica mea este doar că jucătorii FCSB-ului nu sunt obișnuiți cu tensiunea meciurilor decisive, cum sunt cei de la CFR. Cel mai bun exemplu este cel de anul trecut din ultima etapă, când am văzut ce mult a contat experiența jucătorilor și a antrenorului de la CFR, spre deosebire de Craiova. CFR stă foarte bine la acest capitol, în timp ce FCSB joacă mai mult din entuziasm. Sper să nu dispară această emulație și la final să fie campioni!”, a spus Florin Lovin, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.

Citește și Un alt fost jucător al “roș-albaștrilor” intervine în războiul FCSB – CSA: “Gigi Becali a ajutat clubul în perioada aia!”

florin lovinfcsbdeclaratiirealitatealiga 1