Vot de încredere pentru Bergodi la Craiova! „Are foarte multe cunoștințe. Sunt șanse mari să câștige campionatul”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 24 mai 2020, ora 18:01,

Cristiano Bergodi (55 de ani) a preluat funcția de antrenor al Universității Craiova. Italianul este conștient că va avea o presiune mare din partea fanilor pentru a face performanță. Fostul fundaș Adrian Iencsi este convins că Bergodi are toate atuurile pentru a scrie istorie în Bănie.

Un jucător emblematic pentru Rapid, Adrian Iencsi este antrenorul formaţiei secunde a Universității Craiova.

Cristiano Bergodi a antrenat ultima dată la FC Voluntari, în perioada noiembrie 2018 – decembrie 2019, și nu a câștigat niciun titlu în România.

Principalul obiectiv al italianului din contractul cu Universitatea Craiova este participarea în grupele unei competiții europene. 

Cu Bergodi nu am lucrat, deși aș fi vrut. Ne cunoaștem, îl apreciez foarte mult. Îl apreciez ca om, ca antrenor. Are foarte multe cunoștințe, știe să se facă plăcut în fața jucătorilor, a fost și un fotbalist mare, căpitanul lui Lazio. Deocamdată nu a câștigat un campionat, dar a muncit și a lăsat o impresie bună. Îi urez succes lui Cristiano Bergodi și Universității Craiova să câștige campionatul, întrucât sunt șanse mari„, a spus Adi Iencsi pentru Oltenia TV.

Universitatea Craiova ocupă locul 3 în clasamentul play-off-ului Ligii 1, la egalitate de puncte cu FCSB. Mai sunt 8 runde de jucat.

CITEȘTE ȘI -> Detalii de culise despre Universitatea Craiova. “Era împotriva legii! Am zis ‘Hai să dăm un loc în Liga 2’. Totul a fost politic”

craiovaadrian iencsibergodiliga 1universitatea craiovarapidcristiano bergodititlu