Ștefan Vlădoiu, fundașul celor de la CS U Craiova, a făcut retrospectiva sezonului fotbalistic 2020/2021.
După ce a câștigat Cupa României cu echipa olteană, Vlădoiu își dorește acum să obțină și un titlu de campion cu CS U Craiova.
Fundașul dreapta al echipei pregătite de Marinos Ouzounidis își mai dorește ca în această vară să fie sănătos și să prindă un loc la națională pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.
,,Așteptam momentul ăsta și chiar mă gândeam când eram conduși că trebuie să facem tot posibilul să câștigăm cupa, iar acum sperăm să câștigăm și campionatul. A fost un sezon bun pentru mine, dar pe final am suferit accidentarea care nu m-a lăsat să fiu în formă. Au fost absențe mari la noi și poate alta era soarta noastră.
https://www.youtube.com/watch?v=ml4UBQN2uw0
Eu sper să fiu apt pentru când vom începe campionatul. Am câștigat de două ori cu FCSB, o dată cu FCSB și am pierdut cu restul echipelor, dar asta e, mergem înainte. Eu sper să prind olimpiada, a fost un sezon bun și la naționala României. Sunt sigur că stadionul va fi full în limita permisă a accesului pe stadion.'', a declarat Ștefan Vlădoiu.