Chiricheș, în lotul lui Napoli pentru meciul cu Fiorentina. Mesajul fundașului pentru Ancelotti

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 08 februarie 2019, ora 16:42,
Chiriches
Chiriches

Fundaşul Vlad Chiricheş face parte din lotul echipei Napoli pentru meciul din deplasare cu Fiorentina, de sâmbătă, din etapa a 23-a din Serie A. Chiricheș n-a mai jucat un meci oficial din septembrie 2018.

Vlad Chiricheș (29 de ani) s-a recuperat după o operație dificilă la genunchi. El a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior la genunchiul stâng în timpul meciului România – Muntenegru din Liga Naţiunilor (0-0), din 10 septembrie.

Iată jucătorii convocați de către antrenorul Carlo Ancelotti pentru meciul cu Fiorentina: Meret, Ospina, Karnezis, Chiricheș, Malcuit, Koulibaly, Ghoulam, Luperto, Maksimovic, Mario Rui, Hysaj, Allan, Diawara, Zielinski, Fabian Ruiz, Callejon, Ounas, Mertens, Insigne, Verdi, Milik.

Având în vedere absența lui Raul Albiol (accidentat), Vlad Chiricheș se luptă cu sârbul Nikola Maksimovici pentru un loc de titular în centrul apărării napoletane.

Ieri, Chiricheș a oferit un interviu pentru un post de radio italian.

La început, a fost dificilă revenirea, pentru că nu reușeam să fac multe lucruri. Apoi, am început să lucrez cu mingea și, evident, era acea dorință de a juca. Ai nevoie de cineva care să-ți spună să stai liniștit, să nu te grăbești, să iei lucrurile pas cu pas. Îl respect foarte mult pe antrenor, pentru că în aceste luni de absență a vorbit cu mine, mi-a oferit susținere și mi-a transmis multe lucruri frumoase„, a spus internaționalul român.

Napoli ocupă locul doi în Serie A, la 9 puncte de liderul Juventus.

fiorentinaChiricheslotnapoliaccidentareserie avlad chiricheș