Vis împlinit pentru Grigore! „Am stat în joc de glezne!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 11 iunie 2019, ora 10:42,
ricardo grigore
ricardo grigore

Dinamovistul Ricardo Grigore a prins un loc în lotul pentru EURO 2019 după accidentarea care l-a făcut incert pe Nedelcearu.

Fundaşul a mărturisit că şi-a dorit enorm să prindă turneul final cu naţionala de tineret, chiar dacă regretă conjunctura prin care a fost convocat de urgenţă.

 „Da, sunt pregătit, pentru că în vacanță, am stat pe joc de glezne. Îmi pare rău de Nede, dar mă bucur ca domnul Rădoi s-a gândit la mine să fac parte din lotul național de tineret și, să zic așa, să fiu sunt prima opțiune. Un vis împlinit, pentru că asta mi-am dorit de la începutul sezonului. Îmi doresc foarte mult să fiu acolo”, a declarat Ricardo Grigore.

Grigore şi-a făcut temele pentru EURO şi este gata pentru meciul de debut în Grupa C, cu Croaţia.

 „Sunt pregătit, știu și adversarii, dar cel mai important cred că va fi primul meci, cu Croația. Dacă din primul meci vom scoate cele trei puncte, cred ca vom avea sanse să ne calificăm mai departe” – a explicat dinamovistul la Digi Sport.

Grupele de la Euro 2019

GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia

GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria

GRUPA C: Anglia, Franța, România, Croația

Programul grupei C

18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)

21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)

24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)

mirel rădoiricardo grigoredeclaratieconvocare de urgenţănedelcearueuro 2019