Vipers Kristiansand – SCM Craiova 26-22, în prima manșă a finalei Cupei EHF

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 05 mai 2018, ora 19:36,
Craiova EHF
Craiova EHF

SCM Craiova a pierdut meciul din deplasare cu formația norvegiană Vipers Kristiansand, scor 22-26 (10-12), în prima manșă a finalei Cupei EHF la handbal feminin.

Formația olteană a fost condusă aproape toată partida, dar norvegiencele nu au avut mai mult de patru goluri avans.

Kristiansand pornea ca favorită, câștigând toate partidele pe teren propriu în campionatul intern. La nivel european, formația din Norvegia a pierdut doar trei meciuri acasă, două în Liga Campionilor și unul în Cupa EHF.

Returul va avea loc la Craiova, în data de 11 mai.

SCM Craiova poate fi prima echipă de handbal din România care cucereşte un trofeu european în 2018.

cupa ehffinalascm craiovakristiansandcraiova