Vintilă și MM, luați în colimator! "Nu avem profesioniști!"

Gigi Becali
Gigi Becali i-a reproșat pentru prima oară lui Bogdan Vintilă ceva legat de felul în care pregătește echipa. Patronul FCSB este nemulțumit din cauza accidentărilor în serie suferite de jucătorii săi.
Florinel Coman și Răzvan Oaidă s-au alăturat și ei listei de jucători indisponibili pentru meciul cu Gaz Metan Mediaș, iar Vintilă va avea probleme mari în a alcătui primul unsprezece.
Gigi Becali este convins că antrenorul principal și oamenii din apropierea echipei sunt vinovați pentru problemele fizice ale jucătorilor.
„Sunt multe accidentări musculare. E o problemă de pregătire fizică. Mă pricep eu la asta? Am pus și eu oameni care sunt profesori universitari. Lasă-l pe Nedelcu, a fost o accidentare în timpul jocului în cazul lui, se întâmplă, dar la Filip așa tam-nesam și la Coman...
Nu mai vreau să comentez, să acuz oameni. E o chestiune de profesionalism. Nu avem profesioniști care să facă acest lucru. Să vedem ce lot facem acum. Nu mai știu cu cine să jucăm. Nu mai avem rezerve. O să folosim copiii, ce putem să facem? Nici schimbări nu pot să fac. Nu ai cu cine să joci.
Eu îl iubesc pe Vintilă, dar el are o problemă când se accidentează jucătorii. I-am spus și lui MM: «Băi Mihai, tu și cu Vintilă răspundeți. Primul răspunde Vintilă, după aceea tu. Și Tudor». De-aia e antrenor, să-i spună preparatorului fizic ce să facă. Dar eu mereu îl absolv de vină pe Vintilă” - a declarat Becali la Pro X.
Patronul FCSB a dezvăluit faptul că Oaidă și Coman vor lipsi doar la meciul cu Gaz Metan. Ambii ar urma să revină în echipă la semifinala de Cupa României cu Dinamo.
Accidentații din lotul FCSB:
Florinel Coman (22 de ani, extremă stânga)
Răzvan Oaidă (22 de ani, mijlocaș central)
Lucian Filip (29 de ani, mijlocaș central)
Dragoș Nedelcu (23 de ani, mijlocaș central)
Aristidis Soiledis (29 de ani, fundaș stânga)
Ionuț Panțîru (24 de ani, fundaș stânga)
Iulian Cristea (25 de ani, fundaș central)
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























