Vintilă recunoaște că a greșit planul tactic! „Am văzut că nu prea a mers”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 29 septembrie 2019, ora 19:40,
vintila
vintila

FCSB n-a avut emoții în meciul cu Academica Clinceni, scor 3-0. Antrenorul ‘roș-albaștrilor’, Bogdan Vintilă a vrut să experimenteze din punct de vedere tactic în repriza a doua, dar și-a dat seama după un sfert de oră că alegerea a fost greșită.

La Călărași, Florin Tănase (12′), Florinel Coman (65′) şi Olimpiu Moruţan (80′) au înscris împotriva Clinceniului.

În debutul reprizei secunde, Bogdan Vintilă a renunțat la singurul vârf autentic al FCSB, Ioan Hora, și l-a introdus pe teren pe Olimpiu Moruțan. După ce Florin Tănase n-a dat randament ca atacant, Harlem Gnohere a intrat în minutul 62.

Trebuie să tranșezi meciul din prima repriză, iar apoi poți să îți permiți să ai momente de virtuozitate, dar mai întâi trebuie să fii concentrat. Am gândit ca Tase (n.a. – Florin Tănase) și cu Moruțan să schimbe locul între ei, să fie el atacant fals, cu Coman care să intre din stânga, Man să intre din dreapta, iar pe cei doi să-i trag mai jos, să joace din zona centrală. Am văzut că nu prea a mers și am jucat cu Harlem în zona centrală.

Florin Tănase poate juca pe orice post în față, ideea e că îl voi folosi unde e nevoie acolo, în față. Poate să joace extremă stânga, extremă dreapta și atacant fals„, a spus Bogdan Vintilă la DigiSport.

tacticaliga 1vintilaclincenifcsbacademica clinceniantrenorbogdan vintila