Viitorul și FCSB și-au aflat adversarele din Liga Europa

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 20 iunie 2018, ora 16:02,
europa-league
europa-league

UPDATE 16:25 Vitesse Arnhem s-a clasat pe locul 6 în sezonul regulat din Olanda, apoi a câștigat play-off-ul pentru Europa League. În finala play-off-ului, Vitesse a trecut de Utrecht, cu scorul general de 5-3 (2-1 în deplasare, 3-2 pe teren propriu).

Lotul echipei Vitesse are o cotă de piață estimată la 30 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt. Cei mai valoroși jucători sunt mijlocașul Bryan Linssen (4 milioane de euro, 17 goluri înscrise în sezonul trecut) și atacantul sloven Tim Matavz (2,5 milioane de euro, 16 goluri marcate).

O pierdere mare pentru Vitesse este plecarea căpitanului Guram Kashia. Georgianul s-a transferat în SUA, în Major League Soccer. În plus, formația olandeză va pierde trei jucători importanți care au evoluat sub formă de împrumut: Luc Castaignos (Sporting Lisabona), Matt Miazga și Mason Mount (ambii de la Chelsea Londra). Englezul Mount a înscris 14 goluri în stagiunea recent încheiată.

Un alt aspect important este că Vitesse va avea un nou antrenor din această vară. Din luna aprilie, Edward Sturing a asigurat interimatul după demiterea lui Henk Fraser. De la 1 iulie, rusul Leonid Sluțki va prelua echipa olandeză. Sluțki a câștigat trei campionate, două Cupe ale Rusiei și două Supercupe cu ȚSKA Moscova.

UPDATE 16:15 Rudar Velenje s-a clasat pe locul 4 în campionatul Sloveniei și a obținut calificarea în Europa League grație faptului că NK Olimpija Ljubljana, formația campioană, a cucerit și Cupa Sloveniei.

Rudar Velenje este un club fondat în 1948, iar cel mai mare succes a venit în 1998, când a câștigat Cupa Sloveniei. Actualul lot de jucători are o valoare estimată la 4,3 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Slovenul Marijan Pusnik pregătește echipa din iunie 2017. Cei mai valoroși jucători sunt mijlocașul Ilja Antonov și fundașii Klemen Bolha, Anze Pisek și Robert Pusaver.

UPDATE 16:08 Dacă va trece de Racing FC Union Luxembourg, FC Viitorul va juca în turul 2 preliminar al Europa League împotriva formației olandeze Vitesse Arnhem.

Primul meci se va juca în România, pe 26 iulie, iar returul va avea loc în Olanda, pe 2 august.

UPDATE 16:01 FCSB va juca în turul 2 preliminar al Europa League împotriva învingătoarei din ‘dubla’ dintre Rudar Velenje (Slovenia) și o echipă calificată din primul tur preliminar, mai exact câștigătoarea partidei Tre Fiori (San Marino) – Bala Town (Țara Galilor).

Primul meci al FCSB va fi în deplasare, pe 26 iulie, iar returul se va disputa pe teren propriu, pe 2 august.

UPDATE 13:30 FC Viitorul şi-a aflat adversara din turul 1 preliminar al Europa League. Trupa lui Gică Hagi o va înfrunta pe Racing FC Union Luxembourg. Formaţia noastră va juca primul meci în deplasare, pe 12 iulie. Returul se va disputa în România, pe 19 iulie.

Racing FC Union a câștigat Cupa Luxemburgului în sezonul recent încheiat, acesta fiind primul trofeu din istorie. Echipa antrenată de Patrick Grettnich a terminat campionatul pe locul 7, cu 35 de puncte în 26 de meciuri.

Lotul este cotat la 975.000 de euro. Cel mai bun jucător este considerat portarul francez Romain Ruffier (28 de ani, 125.000 de euro).

 

După ce marți, campioana României, CFR Cluj și-a aflat posibilul adversar din turul 2 al Ligii Campionilor, azi Viitorul și FCSB își vor afla și ele primele adversare după tragerea la sorți din Liga Europa. 

Formația pregătită de Gheorghe Hagi va juca din turul 1 preliminar. Printre posibilii adversari se vor număra echipe precum Buducnost Podgorica, Partizani Tirana, Ujpest Budapesta, Samtredia (Georgia) și Racing Union (Luxemburg). Tragerea la sorți pentru turul 1 preliminar va avea loc de la ora 13:00.

Adversari mai dificili pentru Viitorul ar putea fi doar Buducnost Podgorica și Ujpest Budapesta. Restul formațiilor nu par a fi un pericol pentru ocupanta locului 4 din sezonul recent încheiat al Ligii 1.

Meciurile din turul 1 preliminar vor avea loc pe 12 și 19 iulie.

FCSB, cap de serie

Vicecampioana României va intra în competiție direct în turul 2 preliminar, unde va fi cap de serie. Aproape sigur, FCSB va da peste un adversar venit după o ”dublă” din turul 1 preliminar. Tragerea la sorți pentru turul 2 preliminar va avea loc începând cu ora 15:00.

Lista capilor de serie, turul 2 preliminar, conform UEFA.com

FC Sevilla (Spania) 
Beşiktaş (Turcia) 
Sparta Praga (Cehia) 
FCSB (România)
Genk (Belgia) 
AZ Alkmaar (Olanda) 
RB Leipzig (Germania) 
Burnley (Anglia) 
Atalanta (Italia) 
Bordeaux (Franţa) 
Ufa (Rusia) 
Rio Ave (Portugalia) 
Asteras Tripolis (Grecia) 
Mariupol (Ucraina) 
Hajduk Split (Croaţia)
Admira Wacker Mödling (Austria) 
LASK Linz (Austria) 
St Gallen (Elveţia) 
Vitesse (Olanda) 
Atromitos (Grecia)
Hapoel Haifa (Israel)
AEK Larnaca (Cipru)
Jagiellonia Białystok (Polonia)
Aberdeen (Scoţia)
Djurgarden (Suedia)
Dinamo Brest (Belarus)
Lillestrøm (Norvegia)

Meciurile din turul 2 preliminar vor avea loc pe 26 iulie și 2 august.

CSU Craiova, turul 3 preliminar 

Ocupanta locului 3 în sezonul recent încheiat al Ligii 1 și câștigătoarea Cupei României, CSU Craiova este a treia echipă românească care ne va reprezenta în Liga Europa. Oltenii vor intra în turul 3 preliminar al competiției, care va avea loc pe 9 și 16 august.

fotbaladversari fcsb europa leaguetragere la sorticsu craiovatragere la sorti europa leaguesteaualiga europauefaliga 1adversari viitorul europa league