VIDEO | Wimbledon a fost doar începutul! Simona țintește tot mai sus: ”Am foame de trofee”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 28 august 2019, ora 08:23,
halep2
halep2

Simona Halep a spart gheața și s-a calificat în turul secund la US Open, după un meci complicat cu Nicole Gibbs, scor 6-3, 3-6, 6-2.

Sportiva româncă a fost eliminată în ultimii doi încă din primul tur: Maria Șarapova în 2017 și Kaia Kanepi în 2018.

După meci, Simona a explicat că partida a fost complicată și a recunoscut că a fost stresată înaintea meciului. Chiar dacă adversara din primul tur se afla pe locul 135 WTA, Halep crede că la oricine poate câștiga un turneu de Grand Slam. La sfârșitul conferinței, sportiva româncă a anunțat că vrea să câștige cât mai multe trofee, iar la finalul anului își dorește să se claseze pe prima poziție în ierarhia WTA.

”A fost complicat. Să câștigi un meci în 3 ani e destul de dificil. E bine că am putut să trec peste. Am fost stresată înainte de meci. Primul set a fost foarte bun. Am fost agresivă, am servit mai bine, iar tactică a fost mult mai bună. Ea lovește puternic dar, la final, mă bucur că am câștigat. A obosit și am știu că nu poate să mențină ritmul. 

Toată lumea poate câștiga toate turneele de Grand Slam. Fiecare meci e la același nivel. Este bine pentru toată lumea. Este o șansă pentru toți. Mă simt mult mai bine că am câștigat un meci. Nu m-am simțit bine la început, dar mereu când am avut parte de meciuri complicate am ajuns până în sferturi sau până în semifinale. Sunt încrezătoare. Am nevoie de mai multă încredere mentală.

Am foame de trofee și rezultate. Trebuie doar să crezi. Nu ai ce să pierzi. Sunt relaxată, dar am așteptări de la mine. Trebuie să lucrez pentru rezultate. Mereu fac asta și joc din ce în ce mai bine. Vreau să închei anul pe primul loc. Voi lupta.” a declarat Simona la conferința de presă.

Vezi și VIDEO | Prima victorie pentru Halep la US Open din 2016! „Am voie să visez din nou la lucruri mărețe?”

conferințănicole gibbssimona halepus openwta