VIDEO | Vintilă, neînvins de 7 meciuri cu FCSB! „Sunt liniștit. Munca jucătorilor dă roade”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 20 octombrie 2019, ora 22:49,
vintila
vintila

FCSB continuă seria de meciuri bune și ascensiunea în Liga 1, după 2-1 cu Chindia Târgoviște. Antrenorul ‘roș-albaștrilor’, Bogdan Vintilă, și-a felicitat jucătorii pentru atitudine și este liniștit în privința viitorului.

La Ploiești, Daniel Florea a deschis scorul pentru Chindia în minutul 13, dar FCSB a întors rezultatul după autogolul lui Leca (30′) și reușita lui Harlem Gnohere (57′).

Este o victorie muncită, în care am ştiut să suferim şi asta îmi dă încredere pentru viitor, echipa a reuşit să revină. Scorul putea fi mult mai mare. Îmi felicit jucătorii pentru atitudine. Avem jucători buni, oricare vine de pe bancă aduce un plus. Sunt liniştit. Mă bucur că munca lor dă roade. Nu vreau să comentez arbitrajul, pentru că jucătorii se vor ascunde în faţa unor asemenea greşeli.

A fost o idee tactică schimbarea lui Moruţan. El e un jucător bun, un tânăr de viitor. A avut o problemă de la echipa naţională, a stat două-trei zile. A jucat cât a putut, sunt mulţumit de el, dar s-a antrenat mai puţin decât ceilalţi„, a spus Bogdan Vintilă la DigiSport.

FCSB are șase meciuri fără înfrângere și a urcat pe locul 7 în clasament, cu 18 puncte, la egalitate cu Poli Iași.

vintilafcsbchindiabogdan vintilachindia targoviste