VIDEO | Viitorul – Astra 1-0. SCANDAL la Ovidiu. HAGI: „M-a făcut HOȚ!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 30 septembrie 2018, ora 22:44,
Hagi scandal
Hagi scandal

UPDATE 22:00. Gică Hagi a vorbit la final despre scandalul pe care l-a avut cu Yesilova.

„Hoțule!”, i-a strigat Yuksel lui Hagi, iar fostul mare jucător român, care a scris istorie pentru Galatasaray, și-a ieșit din minți.

”Din cauza acelui incident, din cauza unei persoane… am vrut să mă duc la nea Gigi ca să îmi cer scuze, i-am zis lui Vlad (n.r. – Vlad Achim), a fost decizia lui, nu a mea, am vrut să îi cer scuze, nu cu alt gând și băiatul acela (n.r. – Yuksel Yesilova, antrenorul secund al lui Gheorghe Mulțescu) a început să mă facă în turcă hoț.

A venit în România să muncească și să mă facă pe mine hoț! OK, hai să toleram aceste lucruri! Să se ducă înapoi în Turcia. Să dați cine e acel domn. Sunt foarte liniștit. A fost doar acel gest care a provocat pe toți. El, antrenorul secund, a incitat, a provocat. Eu m-am dus la arbitru să-i cer scuze și a venit el la mine și m-a eliminat. A venit Achim și a luat el decizia. I-am dat dreptate lui nea Gigi, dar a venit acel domn în spate… un episod urât, din păcate. Să nu uite că muncește în România și să nu uite cuvântul pe care l-a folosit de nivel foarte jos”, a spus Hagi, la Digi Sport.


Viitorul a câștigat duelul de la Ovidiu cu Astra, scor 1-0.

Băluță a adus victoria gazdelor în al doilea minut al prelungirilor, printr-o lovitură de cap, însă Astra a jucat în 10 oameni din minutul 34, după eliminarea lui Erico.

Spiritele au fost încinse pe final. Gică Hagi a fost eliminat după un conflict cu Yuksel Yesilova, colaboratul lui Gigi Mulțescu de la Astra.

E pentru a treia oară când Hagi e eliminat în Liga 1, în cariera de antrenor.

Foto: Digi Sport

Hagi AstraViitorul AstraHagi ViitorulHagi eliminathagi