VIDEO | Victorie pentru Real Madrid la Vigo! Toni Kroos a înscris un gol fabulos

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 17 august 2019, ora 20:13,
real-madrid
real-madrid

Real Madrid a debutat cu o victorie în noul sezon din LaLiga. ‘Galacticii’ s-au impus în deplasare cu Celta Vigo, scor 3-1. Madrilenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 56.

Karim Benzema a deschis scorul în minutul 12.

În minutul 45+1, Brais Mendez a egalat, dar decizia VAR a invalidat golul pe motiv de henț.

În minutul 56, Luka Modric a fost eliminat pentru un fault dur. Faza a fost una controversată, întrucât intervenția mijlocașului croat nu a părut să merite această sancțiune.

Toni Kroos a reușit golul debutului de sezon în Spania. În minutul 61, mijlocașul german a șutat la vinclu de la marginea careului.

În minutul 80, Real Madrid a creat o fază superbă de atac, finalizată de către Lucas Vasquez.

Losada a reușit golul de onoare pentru Celta Vigo, în minutul 90+1.

celta vigotoni kroosreal madridlaliga