VIDEO | Viaţă grea pentru Dinamo! -5 grade şi dorinţă de victorie la Ovidiu

Locul al treilea înaintea etapei cu numărul 17 din Liga 1, Viitorul primeşte vizita lui Dinamo chiar de Ziua Naţională!

La ora meciului dintre echipele lui Hagi şi Rednic vor fi temperaturi de minus cinci grade la Ovidiu. Oamenii lui Hagi sunt convinşi însă că spectatorii care vor veni la stadion vor avea ce să vadă.

“Jucăm cu o echipaă de tradiţie, cu istorie în spate, mereu este dificil să joci contra lor. Au şi un antrenor cu experienţă, care mereu a avut rezultate la Dinamo, deci ne aşteaptă un meci greu. Dar suntem acasă şi jucăm la victorie. Va fi un meci dificil, aşa a fost mereu cu Dinamo. Spectaculoase, dar dificile! Sperăm ca suporterii să vina, este un meci frumos, cu o echipă de tradiţie, mereu au fost meciuri spectaculoase, s-au marcat goluri foarte multe” – a anticipat Ianis Hagi întâlnirea cu alb-roşiii.

Hagi jr. a vorbit şi despre interestul belgienilor de la Standard Liege. Căpitanul Viitorului nu este însă grăbit să se transfere din nou în străinătate.

“Sunt concentrat pe meciurile de aici, am spus ca mai sunt cinci meciuri in care trebuie sa ne calificam in playoff. Normal că interese sunt, dar sunt concentrat pe ce am de făcut aici” – a spus Ianis Hagi.

CITEŞTE ŞI: Îl vor pe Ianis! Fiul Regelui, în atenția granzilor din Belgia!