VIDEO | Vești proaste pentru ”tricolorii” U21! Danemarca, victorie în Ucraina, după un meci thriller

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 15 noiembrie 2019, ora 21:26,
Romania U21 Finlanda
Romania U21 Finlanda

Danemarca U21 a disputat astăzi, 15 octombrie, partida cu Ucraina, în deplasare, în etapa cu numărul 4 a preliminariilor pentru EURO 2021.

Danezii au câștigat partida cu ucrainienii, la capătul unui meci thriller, scor 3-2. Skov Olsen, mijlocașul celor de la Bologna, a marcat de două ori în prima repriză, minutele 5 și 24.

În a doua jumătate a meciului, același Olsen a reușit hat-trick-ul, în minutul 59.

După al treilea gol încasat, gazdele au revenit în joc, prin golul lui Nazariy Rusyn, atacantul celor de la Zorya. De asemenea, tot în repriza secundă, Ucraina a ratat un penalty prin Mykola Shaparenko, fotbalistul lui Dynamo Kiev,  însă colegul său de la echipa de club, Giorgi Tsitaishvili, a marcat golul de 2-3, imediat după lovitura de la 11 metri ratată.

Astfel, în urma acestui rezultat, danezii rămân lideri în Grupa 8, cu 12 puncte, iar România se află pe poziția secundă, cu 9 puncte.

În următoarea etapă, ”tricolorii” vor juca împotriva Irlandei de Nord, în deplasare.

Citește și Mihăilă, eroul meciului cu Finlanda! Declarație emoționantă după meci!

euro u21Ucraina U21romania u21danemarca U21