VIDEO | Vești foarte bune pentru fanii FCSB: ”Pintilii este bine. Va face deplasarea cu noi”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 13 aprilie 2019, ora 10:45,
Pintilii
Pintilii

Mihai Pintilii (34 ani) a revenit la FCSB și va face deplasarea pentru derby-ul cu CFR Cluj!

Căpitanul FCSB s-a accidentat la partida cu Sepsi și a fost înlocuit după primul sfert de oră al partidei. Pintilii a suferit o leziune fibrilară, însă Mihai Teja a dezvăluit că fotbalistul s-a recuperat și va face deplasarea la Cluj.

”Pintilii este bine, din punct de vedere medical, dar nu este încă sută la sută. Vom vedea astăzi la antrenament, el va face deplasarea cu noi. Azi, sau mâine dimineață cel târziu, vom lua o decizie. Așa cum îl știu, ca motivație și ca determinare, cât va intra, dacă va intra, va da două sute la sută.” a declarat Mihai Teja la conferința de presă a meciului cu CFR.

 

Conferință de presă înaintea partidei cu Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA

Publicată de FCSB pe Sâmbătă, 13 aprilie 2019

FCSB se află pe locul 2 în clasamentul Ligii 1. Formația din Capitală este la 3 puncte în spatele celor de la CFR Cluj. În sezonul regulat, roș-albaștrii și ardelenii au remizat în Gruia, scor 1-1.

liga 1declaratiderbyfcsbmihai tejacfrmihai pintilii