VIDEO | Un bulevard și o sală de sport din Craiova vor purta numele lui Ilie Balaci

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 24 octombrie 2018, ora 19:26,
Craiova-FCSB
Craiova-FCSB

Un bulevard și o sală de sport din orașul Craiova vor purta numele lui Ilie Balaci, decedat duminică la vârsta de 62 de ani, în urma unui infarct miocardic.

Școala Gimnazială „Decebal” a organizat un eveniment special, la care au participat inspectorul școlar general, Monica Sună, și city managerul orașului Craiova, Sorin Manda.

Ilie Balaci venea deseori la această școală pentru a discuta cu elevii și pentru a le oferi sfaturi.

Școala Decebal are ca în structură fosta școală Obedeanu, al cărei elev a fost regretatul Ilie Balaci. Începând de astăzi, sala de sport va purta numele marelui fotbalist. În această școală s-a desfășurat de ani buni competiția ‘Cupa Ilie Balaci’„, a declarat Monica Sună.

Bulevardul Știrbei Vodă va fi redenumit Bulevardul Ilie Balaci. Pentru cei care nu știu, este bulevardul pe care se află atât arena ‘Ion Oblemenco’, cât și Sala Polivalentă din Craiova. Avem în intenție să organizăm gale pentru juniorii Universității Craiova și să reînnodăm tradiția Cupei ‘Ilie Balaci’. Ne gândim să cinstim astfel memoria lui Ilie Balaci și să nu se uite ușor numele lui și tot ce a însemnat pentru Craiova… să nu uite nici copiii sau nepoții noștri„, a spus Sorin Manda.

Fostul internaţional Ilie Balaci a decedat, duminică, la Craiova, la vârsta de 62 de ani. A fost înhumat marți, cu onoruri militare.

Balacisala de sportilie balacibulevardcraiova