VIDEO | Uhrin, mulțumit de jocul ofensiv al lui Dinamo! Mesajul pentru Montini

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 05 decembrie 2019, ora 11:03,
Uhrin
Uhrin

Dinamo a câștigat categoric pe teren propriu cu Chindia Târgoviște, scor 4-1, în etapa a 19-a din Liga 1. ‘Câinii roșii’ continuă lupta pentru play-off, iar antrenorul Dusan Uhrin este mulțumit de jocul ofensiv al echipei.

În Ștefan cel Mare, au marcat Piţian (32′ – autogol), Ricardo Grigore (69′), Perovic (82′ – penalty), Montini (90+4′), respectiv Benga (42′) pentru Chindia.

A fost un meci bun pentru noi, în prima repriză am jucat de asemenea bine, dar nu am marcat decât o dată şi adversarii au dat un gol norocos. Am făcut şi greşeli, dar repriza a doua a fost foarte bună. Nu a fost o revanşă, trebuie să jucăm meci după meci şi trebuie să câştigăm. Nu mi-a fost teamă după ce a marcat Chindia, dar nu eram într-o situaţie bună, era egal, în fotbal se poate întâmpla orice.

Am vorbit la vestiare că trebuie să jucăm mai rapid, am făcut asta, am marcat şi sunt mulţumit. Am vrut să joc 90 de minute cu ambii jucători tineri, dar Moldoveanu a acuzat probleme şi a trebuit să-l înlocuiesc. Mi-a plăcut Moura, a jucat agresiv, a vrut să câştige şi am simţit că şi echipa a vrut să câştige.

Montini nu a avut noroc, am jucat cu un singur atacant şi înainte nu a marcat. A revenit bine cu Steaua, apoi a avut ceva probleme de sănătate, iar acum Perovic joacă bine. Așa e în fotbal„, a spus Dusan Uhrin.

Dinamo este la două puncte de zona play-off-ului și n-a mai pierdut de cinci meciuri în Liga 1.

chindiaantrenoruHRINchindia targovisteliga 1dusan uhrindinamo