VIDEO | Turneul fotbalului de cinci stele! Încep sferturile de finală UCL

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 12 august 2020, ora 15:16,
trofeu-champions-league
trofeu-champions-league

Turneul care va decide câştigătoarea UEFA Champions League este o victorie a fotbalului în faţa situaţiei complicate provocate de pandemia COVID-19. Sponsorul tehnic al competiţiei a realizat un clip emoţionant dedicat partidelor de la Lisabona! 

De astăzi până sâmbătă vom afla numele celor patru semifinaliste din ediţia cu numărul 65 a Cupei Campionilor Europeni / UEFA Champions League! Atalanta – PSG, diseară, de la ora 22:00, este meciul care va deschide balul de la Lisabona.

Adidas a realizat un clip emoţionant de promovare a fazelor finale ale competiţiei.

„Nu trofeele pe care le pierzi te fac campion. Ci acelea pe care le pierzi! Nu poţi aprecia gustul succesului decât după ce l-ai văzut smuls din mâinile tale. Anul acesta, aproape am pierdut trofeul pe care îl dorim cel mai mult. Dar acum, îl avem înapoi! Şi suntem gata să fim martori ai măreţiei din nou. Noi momente uluitoare. Eroi în căutarea gloriei. Recunoaştere. Salvare. Respect. Lucruri pe care nu le-am mai văzut şi ce îţi trebuie ca să fii campion. Anul ăsta, lucrurile sunt diferite. O înfrângere şi eşti eliminat. Dar dacă lucrurile ar fi mereu la fel, nu am vedea nimic nou. Lumea este gata pentru o nouă campioană! Iar noi suntem gata pentru Lisabona!” – este mesajul care prezintă finalul sezonului ciudat din UEFA Champions League.

Programul sferturilor de finală

Toate partidele se vor disputa la Lisabona, pe stadionele Da Luz (Benfica) şi Jose Alvalade (Sporting). Barcelona – Bayern este capul de afiş al sferturilor de finală.

  • Atalanta – PSG, diseară, ora 22:00
  • Atletico – Leipzig, joi, ora 22:00
  • Barcelona – Bayern, vineri, ora 22:00
  • Man City – Lyon, sâmbătă, ora 22:00

UCLsferturi de finalaUEFA Champions Leagueturneuclip promovareadidasportugalia