VIDEO | Tricolorii, împăcaţi cu eşecul! Rădoi: „Nu a fost un an atât de negru!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 17 noiembrie 2020, ora 21:26,
echipa nationala
echipa nationala

Două victorii, o remiză şi trei înfrângeri! Este bilanţul lui Mirel Rădoi după o toamnă dezamăgitoare pentru fanii echipei naţionale. Selecţionerul a ratat calificarea la EURO, însă este gata să îi conducă pe tricolori şi în preliminariile cupei mondiale. 

Naţionala a ratat calificarea la EURO, iar tricolorii au pierdut trei din cele şase meciuri disputate în mandatul lui Mirel Rădoi. Selecţionerul nu vrea să discute despre o posibilă plecare şi i-a arătat cu degetul pe contestatarii săi.

Săptămâna trecută, Florin Prunea anunţase că Rădoi va părăsi prima reprezentativă pentru a merge la Universitatea Craiova.

„Suntem la echipa naţională, nu sunt aici să discut despre viitorul meu. Oricum, tot ce se întâmplă înainte de meciuri sunt declaraţii cu scopul de a destabiliza echipa naţională.

Nu a fost un an rău, dar dacă ne vom gândi că am pierdut calificarea la EURO 2020, durerea este mare și pare a fi un an negru. Din punctul meu de vedere, nu este atât de negru, dar acest lucru trebuie corelat cu o victorie mâine seară” – a spus Rădoi înaintea meciului de la Belfast.

Şi tricolorii par a fi împăcaţi cu ideea campaniilor de calificare ratate.

„Nu știu dacă a fost un an ratat. Nu am reușit să ne calificăm la EURO, dar nu știu dacă avem față de cine să ne revanșăm. Încercăm să dăm totul pe teren.

Vizavi de prestațiile noastre, pot spune că am avut și unele bune și altele mai puțin bune, dar ăsta este fotbalul, trebuie să mergem înainte” – a analizat Răzvan Marin.

Irlanda de Nord – România se va juca miercuri seară, de la 21:45, la Belfast.

liga natiunilormirel rădoiromaniairlanda de nordselectionerrazvan marin