VIDEO | Tricolorii au rămas impresionați de atmosfera cu Croația: „M-am simțit ca în România!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 19 iunie 2019, ora 18:44,
Adi Petre Romania
Adi Petre Romania

Cu gândul la meciul cu Anglia, de vineri, jucătorii lui Rădoi au ținut să le mulțumească din nou fanilor care au făcut o atmosferă de zile mari cu Croația (4-1).

„Pe mine mă impresionează sprijinul pe care îl primim din partea românilor, atât a celor care ne-au susținut de pe stadion, cât și a celor de acasă. Este de apreciat și le mulțumim că sunt alături de noi. La ce am văzut cu Croația, stadionul plin, mă aștept la foarte mulți și la Cesena, pentru meciul cu Anglia. Sunt mulți care au și călătorit din țară să ne vadă. Ei reprezintă o forță pentru noi”, a spus Tudor Băluță.

„Nu am apucat până aseară să joc la echipa de tineret. Am fost surprins plăcut de cum m-au primit băieții. Mă simt ca și cum aș fi fost cu ei din prima zi. E o unitate de grup care ne va ajuta în continuare”, a completat jucătorul ajuns la Brighton.

„E un sentiment de mândrie pentru noi. A fost o victorie categorică și cred că lumea fotbalului se uită altfel la noi în acest moment. M-am simțit ca în România, la meciurile din preliminarii. Le mulțumim fanilor și sper să fie alături de noi și în continuare”, a declarat Adrian Petre, care a marcat golul al patrulea al României.

Anglia și România se vor întâlni vineri, la Cesena, de la ora 19:30.

 

Romania faniRomania EuroRomania CroatiaRomania suporteriromaniaRomania Anglia