VIDEO | Transfer și pentru FC Botoșani în ultima zi de mercato! ”O să ajungă sus de tot!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 07 septembrie 2018, ora 13:34,
Botosani bucurie
Botosani bucurie

FC Botoșani a anunțat, vineri, încă un transfer. Conform site-ului oficial, botoșănenii au reușit să obțină semnătura fotbalistului de doar 18 ani, Răzvan Andronic, jucător care a voluat pentru Şcoala de fotbal Ardealul, dar şi pentru Sănătatea Cluj în Liga a III-a.

„Răzvan Andronic e un jucător care se aseamănă în joc cu Dennis Man, însă are un fizic mai bun. Dacă o să fie serios şi o să muncească mult o să ajungă sus de tot. În mod sigur FC Botoşani o să obţină pe el o sumă la fel de bună ca cea pe care au obţinut-o de pe urma lui Olimpiu Moruţan”, a declarat Florin Vulturar, impresarul jucătorului.

Totodată, FC Botoșani a mai anunțat că mijlocașul francez Lossémy Karaboué, 30 de ani, a semnat cu echipa moldavă un contract pe o perioadă de doi  ani. În trecut a jucat la Nancy, Troyes și Valenciennes, are 106 meciuri în prima ligă din Franța și 4 goluri marcate.

Lossémy s-a alăturat lotului lui Costel Enache joi dimineață împreună cu italianul Diego Fabrini și sunt apți de joc pentru următoarea etapă din Liga 1 Betano.

fc botosaniRăzvan Andronic a semnat cu botosaniliga 1Răzvan AndronicfotbalLossémy Karaboué a semnat cu botosani