VIDEO | Toni Petrea anunță: ”Trebuie schimbate anumite lucruri!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 13 februarie 2021, ora 17:55,

Toni Petrea, antrenorul FCSB, a prefațat partida cu FC Hermannstadt.

Sibienii și roș-albaștrii se vor întâlni mâine, 14 februarie, de la ora 19:45.

Înfrângerea cu Dinamo din Cupa României a lăsat urme adânci în tabăra FCSB-ului.

Toni Petrea speră ca elevii săi să aibă o prestație mult mai bună și să obțină toate cele trei puncte mâine seară.

”Încercăm să trecem peste momentul mai puțin plăcut după înfrângerea din Cupă. Trebuie să arăți că ceea ce s-a întâmplat a fost un accident. Vom întâlni pe Hermannstadt, o echipă bună. Arată că sunt foarte bine organizați. Mergem acolo cu obiectivul de a câștiga.

Ei sunt atenți pe faza de apărare. Organizarea ofensivă e punctul lor forte. Jucătorii noștri au realizat că trebuie schimbate anumite lucruri, să avem o exprimare mult mai bună. Octavian Popescu este un jucător tânăr, valoros. Mă preocupă grupul, echipa, mai mult.

Ne așteptăm să găsim la Mediaș o zi rece, de februarie. Nu trebuie să fie o problemă asta, trebuie să ne adaptăm la suprafața de jos, să câștigăm meciul.” – Toni Petrea, antrenor FCSB.

Citește și Cel mai mic salariu din Liga 1 este la FCSB! Câți bani câștigă fotbalistul de 150 de milioane de euro al lui Gigi Becali

realitateafcsbHermannstadttoni petreadeclaratii