VIDEO | Titlul este la mâna lor! Guardiola: „Avem o treabă de făcut!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 25 aprilie 2019, ora 13:43,
Guardiola conferinta
Guardiola conferinta

Pep Guardiola şi-a lăudat jucătorii după victoria care a adus Manchester City pe primul loc în Premier League! Managerul ”cetăţenilor” le-a cerut însă concentrare totală înaintea celor trei etape care le pot aduce un nou titlu de campioni.

După 2-0 cu Manchester United chiar pe Old Trafford, Guardiola a avut un mesaj clar pentru jucătorii lui Manchester City.

„Titlul este în mâinile noastre. Liverpool nu va pierde prea multe puncte, dacă noi vom pierde puncte ei vor avea o şansă. Dar sunt trei meciuri şi este în mâinile noastre. Dacă obţineam această victorie în decembrie sau în ianuarie, poate o puteam sărbători mai mult. Dar aşa, mâine este totul gata. Trebuie să rămânem concentraţi” – au fost cuvintele lui Guardiola.

Liverpool nu a mai câştigat titlul de campioană a Angliei din 1990. Cormoranii au în palmares 18 campionate, faţă de cele cinci titluri ale ‘cetăţenilor’.

VEZI AICI GOLURILE ÎNSCRISE DE MANCHESTER CITY PE OLD TRAFFORD ŞI PROGRAMUL ULTIMELOR TREI ETAPE

pep guardiolapremier leaguelupta pentru titlumanchester citymanchester united