VIDEO | Suporterii CFR-ului, show de zile mari la antrenamentul echipei! Fanii așteaptă un nou titlu în Gruia

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 12 mai 2019, ora 11:13,
IMG_0691
IMG_0691

Fanii liderului CFR Cluj au vrut să le mulțumescă jucătorilor pentru parcursul din acest sezon și să-i încurajeze înainte de ultimul meci de pe teren propriu, cu CSU Craiova, partidă în urma căreia ardelenii pot deveni, din nou, campioni.

Astfel, o parte a galeriei echipei din Gruia a fost prezentă la ședința de pregătire de sâmbătă după-amiază. În momentul apariției pe teren a jucătorilor și a antrenorului Dan Petrescu, suporterii au pornit „nebunia”. Au aprins torțe și fumigene și au cântat minute în șir pentru favoriții lor.

Camora, Țucudean, Culio și restul fotbalistilor de la CFR Cluj, surprinși de moment, i-au aplaudat, la rândul lor, pe suporteri pentru gestul de susținere și i-au asigurat că vor juca cu oltenii așa cum au făcut-o în toate meciurile din acest sezon, până la ultima picătură de energie.

„Fanii au făcut un gest foarte frumos, ne demonstrează că sunt alături de noi și sunt bucuroși pentru faptul că am ajuns atât de departe. Avem nevoie de toți suporterii în tribune la meciul cu CSU Craiova. Am simțit-o și in trecut, de fiecare dată când suporterii sunt alături de noi, jucătorilor le este mult mai ușor. Băieții au fost emoționați de surpriza fanilor și sunt convinși și ei că dacă vom avea un stadion plin, vom reuși să câștigăm titlul de campioană împreună” a declarat Bogdan Mara, managerul sportiv al celor de la CFR.

Clujenii sunt la 90 de minute de un nou titlu și de o performanță istorică: câștigarea campionatului doi ani la rând. Suporterii sunt așteptați în număr cât mai mare la meci. Tichetele s-au pus în vânzare de câteva zile, atât online, cât și la casele de bilete ale Stadionului CFR, care astăzi vor fi deschise până la startul jocului.

Citește și Gigi Becali anunță ”revoluția” la FCSB: ”Ce să fac? Aşa trebuie”

suporteriliga 1gruiaantrenamentcfr clujplay off