VIDEO | Sunt deja nemulţumiri din partea noului staff tehnic al Craiovei: ,,Avem destule probleme”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 17 februarie 2021, ora 18:33,
ouzounidis craiova
ouzounidis craiova

Universitatea Craiova se pregăteşte de meciul din Liga 1, de vineri, din etapa a 24-a a campionatului, contra celor de la Hermannstadt.

Ultima victorie a sibienilor, scor 1-0 cu FCSB, i-a speriat puţin pe olteni, care ştiu că trebuie să fie foarte precauţi înaintea acestui joc.

Marinos Ouzounidis, antrenorul Craiovei, a vorbit despre jocul care urmează să se dispute în Liga 1. Tehnicianul spune că sunt foarte multe probleme la echipă, din cauza regulei U21, dar şi din cauza accidenţatilor.

,,Pentru mine este important ca echipa să joace bine, nu doar un singur jucător. Un jucător poate face diferenţa, dar meciurile le câştigă echipa. Avem destule probleme, şi la regula Under-21 este dificil un pic pentru antrenori. Bălaşa are nişte probleme, dar sperăm să-l recuperăm. A fost o accidentare de durată, trebuie să avem răbdare cu el.

Important este în acest moment ca băieţii care vor intra pe teren să îşi facă treaba aşa cum trebuie. Sper să fie mult mai bine la meciul cu Hermannstadt. S-a văzut oboseală la primele două meciuri. Acum venim acasă, cu un teren foarte bun, cu mai mult timp de recuperare, în care au putut să se odihnească şi jucătorii.”, a mai declarat antrenorul grec la conferinţa de presă.

Înaintea meciului cu Hermannstadt, care se va disputa vineri, de la ora 20:30, Craiova se află pe locul 3 în Liga 1, cu 44 de puncte acumulate din 23 de jocuri disputate în campionat.

De cealaltă parte, Hermannstadt se află pe locul 14 în Liga 1, cu 22 de puncte strânse din 23 de meciuri jucate în acest sezon.

Citeşte şi VIDEO | Juan Camara, primele cuvinte din postura de jucător al Craiovei: “Mi-am dorit mult să joc aici!”

u craiovaMarinos Ouzounidisliga 1realitatea