VIDEO | Start pentru FCSB în Liga 1! Bogdan Andone: „Sunt multe lucruri de pus la punct”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 13 iulie 2019, ora 12:52,
bogdan andone
bogdan andone

După ce a debutat în preliminariile Europa League, 2-0 cu Milsami Orhei, FCSB va juca în acest weekend primul meci din sezonul 2019-2020 al Ligii 1. Antrenorul Bogdan Andone a recunoscut că echipa nu este 100% pregătită din punct de vedere tactic.

FCSB – Hermannstadt se va juca duminică, de la ora 21:00, pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești.

În sezonul trecut, ‘roș-albaștrii’ au câștigat ambele confruntări cu sibienii (3-1 și 3-0).

E primul meci de campionat, e important să începem cu dreptul, să ne capacităm mental după meciul de joi. Important este să avem o atitudine pozitivă, să fim agresivi, să ne impunem ritmul și stilul de joc.

E foarte bine că a venit Ionuț Vînă și e foarte important să mai vină jucători. Avem nevoie atât valoric, cât și numeric. Sper să fie un sezon cu cât mai multe meciuri în cupele europene. Vom avea nevoie de jucători, de dubluri pe posturi, să rotim jucătorii care vor fi obosiți. În primul rând, avem nevoie de un fundaș de picior stâng. Și De Nooijer, și Ștefan și Cristi Ganea sunt jucători foarte buni.

E puțin dificil, pentru că suntem foarte mult plecați pe drumuri. Se acumulează oboseală, și fizic și psihic. Important e să acumulăm cât mai multe puncte în campionat pe începutul de sezon.

Sunt multe lucruri de pus la punct, atât ofensiv, cât și defensiv. Avem patru săptămâni de când am început pregătirea și schimbarea unui sistem necesită timp. Defensiv e mai ușor să te organizezi„, a spus Bogdan Andone la conferința de presă.

Conferință de presă înainte de FCSB – Hermannstadt, cu Bogdan Andone și Ionuț Vînă.

Publicată de FCSB pe Sâmbătă, 13 iulie 2019

Hermannstadtfcsbionuţ vînatransferuribogdan andonevinaandoneliga 1jucatori