VIDEO | Simona Halep are lumea la picioare! “Cămaşa de pe mine nu o mai spăl şi nu o mai schimb niciodată!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 22 aprilie 2018, ora 16:58,
halep
halep

Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca, a avut parte, duminică, de emoții puternice după ce a fost îmbrățișat de Simona Halep. Edilul a declarat că nu își va mai spăla şi schimba cămaşa purtată la întâlnirea de FedCup dintre România şi Elveţia.

Momente pline de emoție la sfârșitul meciului din FedCup dintre Simona Halep și Patty Schnyder. Bucuroasă de victoria reușită și că echipa de Fed Cup a României revine în Grupa Mondială 1 după o pauză de doi ani, Simona Halep s-a dus să se îmbrățișeze cu mai multe persoane din loja sa.

Nu a fost ”iertat” nici primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc.

“Cămaşa de pe mine nu o mai spăl şi nu o mai schimb niciodată. Tremur de emoţie şi de bucurie şi sigur niciun primar din lume nu va mai avea această onoare”, a declarat Boc pentru News.ro.

Publicată de Romania Fed Cup Team pe 22 Aprilie 2018

Simona Halep, locul 1 în clasamentul WTA, a câștigat meciul cu elvețianca Patty Schnyder, scor 6-2, 6-1, încurajată de un public efervescent în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Echipa de Fed Cup a României revine în Grupa Mondială 1 după o pauză de doi ani.

Romania invinge Elvetia cu 3 – 1 si se califica in Grupa Mondiala la tenis feminin!! Felicitari Echipei Romaniei!!

Publicată de Emil Boc pe 22 Aprilie 2018

 

romaniacamasapatty schnydersimona halepimbratisaregrupa mondialatenisfedcupemil boccluj napoca