VIDEO | Sepsi Sf. Gheorghe îşi întăreşte conducerea. Noul manager general al clubului

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 12 septembrie 2019, ora 11:39,
cornel-sfaiter-sepsi3
cornel-sfaiter-sepsi3

Sepsi Sf. Gheorghe îşi întăreşte conducerea administrativă! Clubul din Liga 1 a numit un nou manager general, cu experienţă în prima divizie.

La un an de la despărţirea de FC Botoşani, Cornel Şfaiţer a fost numit în conducerea celor de la Sepsi. Noul manager general a fost prezentat oficial şi a vizitat baza sportivă alături de Attila Hadnagy și Laszlo Dioszegy.

Ieri după amiază, Cornel Șfaițer împreună Attila Hadnagy și Laszlo Dioszegy, patronul clubului Sepsi Sf. Gheorghe, au fost la baza de pregătire, o bază modernă, cu trei terenuri de fotbal și unde se construiește noul stadion. Este vorba de un stadion modern, cu peste 8000 de locuri acoperite, care va fi inaugurat în octombrie 2020.

“Am acceptat propunerea dânşilor, pentru că am văzut la Sepsi nişte oameni extraordinari, un grup deosebit care a reuşit performanţe într-un timp relativ scurt. Aşa cum am început eu pionieratul la Botoşani prin muncă, acelaşi lucru s-a petrecut şi aici într-un timp foarte scurt şi au reuşit lucruri extraordinare, am văzut un loc propice pentru performanţă în viitor.

O să facem totul cu paşi măsuri, ca să reuşim performanţă împreună. Ştiţi foarte bine că ceea ce am făcut până acum am făcut din pasiune, din dragoste pentru fotbal. Este o pasiune a mea, pe lângă business. Nu vreau să îmi neglijez nici business-ul pentru că sunt om de afaceri în primul rând. Asta am făcut şi la Botoşani şi îmi doresc să facem lucruri frumoase şi aici”, a spus Cornel Sfaiter.

„De două luni suntem în discuții cu domnul Șfaițer. Ne doream un om care să știe tainele fotbalului românesc și eu cred că experiența lui și onestitatea și modestia ne-au convins să mergem pe drum împreună. Vine ca manager în cadrul clubului nostru și sper că o să fie încă un pilon de susținere. Cu cât mai mulți piloni de susținere, clubul este mai important și mai puternic. Sperăm că tot ceea ce a făcut la Botoșani, poate realiza și aici. Sperăm că vom fi un club respectat și un club care să aibă un cuvânt de spus. Vrem să arătăm că nu am ajuns în play-off din greșeală sperăm că vom ajunge și la anul. Vrem să ne ajute în relația cu federația, cu presa, cu jucătorii. Poate să facă multe pentru că are o experiență mult mai mare decât avem noi”a spus patronul clubului Sepsi.

cornel sfaitermanager generalsepsi sfântu gheorghe