VIDEO | Sepsi a învins-o pe CFR, în Gruia! Clujenii pot pierde primul loc din clasament

Sepsi Sf. Gheorghe a detonat bomba în etapa a șaptea a play-off-ului Ligii I. Echipa covăsneană a învins-o, în deplasare, luni seară, pe CFR Cluj, cu 1-0, în cadrul etapei a șaptea a Ligii I.
Aceasta reprezintă prima victorie a celor de la Sepsi, în fața formației CFR Cluj, în Liga I.
Prima repriză a fost dominată de oaspeți. În minutul 24, Hoban a blocat o minge trimisă de Păun. Zece minute mai târziu, Sandormierski a intervenit spectaculos la o minge șutată de Vașvari.
Sepsi a marcat singurul gol al meciului din Gruia, în minutul 41. Pavol Safranko a marcat cu o lovitură de cap, din interiorul careului.
După pauză, campioana en-titre a căutat golul egalizator, dar fără succes. În minutul 49, Debeljuh a trimis puțin pe lângă poarta oaspeților, cu o lovitură de cap. Sepsi a replicat în minutul 69. Ștefănescu i-a pasat lui Dumiter, iar mingea trimisă de acesta a atins bara porții gazdelor.
În prelungiri, Omrani a trimis puțin peste poartă.
În urma acestui rezultat, Sepsi a acumulat 36 de puncte, cu unul mai puțin decât ocupanta locului trei, CS Universitatea Craiova. De partea cealaltă, CFR Cluj e prima în ierarhie, cu 45 de puncte. În cazul unei victorii a FCSB-ului în partida cu Academica Clinceni, de la ora 21:30, campioana en-titre va coborî pe poziția secundă în detrimentul echipei lui Toni Petrea.
Cele două echipe:
CFR Cluj: Sandomierski – Manea (Rondon ’77), Vinicius, Burcă, Camora – Itu (Costache ’46), Hoban (Omrani ’46), Sigurjonsson (Soares ’46) – Deac, Debeljuh, Gîdea (Păun ‘5). Antrenor: Edward Iordănescu
Sepsi: Niczuly – Aganovic, Ninaj, Mitrea, Ştefănescu – Păun, Fofana (Achahbar ’81), Vaşvari (Tincu ’81) – Dumiter (L. Kovacs ’81), Safranko (Dumitrescu ‘90+4), Gonzalez (L. Fulop ’60). Antrenor: Leo Grozavu
Citește și Probleme pentru CFR Cluj înaintea jocului cu Sepsi! Cel mai important om de la mijlocul terenului, indisponibil pentru duelul de diseară