VIDEO | Săpunaru și Lung Jr au retrogradat în Turcia, cu Kayserispor! Final dramatic de sezon

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 26 iulie 2020, ora 09:44,
sapunaru-lung
sapunaru-lung

Kayserispor, cu Silviu Lung Jr și Cristi Săpunaru integraliști, a pierdut meciul de pe teren propriu cu Trabzonspor, scor 1-2, în ultima etapă a campionatului Turciei. Kayserispor a încheiat sezonul pe ultimul loc în clasament.

Toate golurile au fost înscrise în repriza a doua. Novak a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 63. Pedro Henrique a egalat, din penalty, în minutul 86.

În minutul 90, Kayserispor a cerut penalty, după ce Săpunaru a fost faultat clar în careu.

Pe contraatac, Trabzonspor a dat lovitura prin Sorloth, în minutul 90+5!

Kayserispor a retrogradat în liga secundă, în timp ce Trabzonspor s-a clasat pe locul 2 și va juca în preliminariile Ligii Campionilor.

Silviu Lung (31 de ani) și Cristi Săpunaru (36 de ani) mai au contract cu Kayserispor până la finalul acestei luni și sunt șanse foarte mici să rămână în liga secundă.

trabzonsporsăpunarusilviu lung jrKayserisporcristi săpunaruturcia