VIDEO | Săpunaru şi-a salvat echipa! Gol vital pentru Kayserispor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 26 ianuarie 2019, ora 17:55,
sapunaru
sapunaru

Cristian Săpunaru a înscris cel de-al treilea său gol în actualul sezon din Superliga Turciei. Fundaşul lui Kayserispor a marcat singurul gol al echipei sale în remiza cu Bursaspor, scor 1-1.

La oaspeţi, Latovlevici a fost doar pe banca de rezerve, în timp ce la fosta echipă a lui Marius Şumudică a apărat Silviu Lung jr. Săpunaru a marcat golul egalării după o minge prelungită de Umut Bulut.

Kayserispor a ajuns la trei remize consecutive în campionat. Echipa românilor Lung şi Săpunaru este ameninţată de retrogradare: după 18 etape, Kayseri ocupă locul 13 în clasament.

bursasporsuperliga turcieiKayserisporcristian săpunaru