VIDEO | Șansă ratată de echipa lui Șumudică! Gol fabulos în ultimele minute

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 30 septembrie 2019, ora 21:20,
sumudica
sumudica

Gaziantep Gazișehir, echipa antrenată de către Marius Șumudică, a remizat pe teren propriu cu Goztepe, scor 1-1, în etapa a 6-a din campionatul Turciei. Gaziantep a primit gol în superioritate numerică, în ultimele minute de joc, după o execuție incredibilă.

Portarul portughez Beto, fost la CFR Cluj, a făcut o gafă incredibilă în minutul 50. Goalkeeper-ul lui Goztepe a prins mingea în afara careului și a fost eliminat.

Gaziantep părea că se îndreaptă către victorie după reușita norocoasă a lui Vural din minutul 58.

În minutul 82, Berkan Emir a reușit unul dintre cele mai ciudate goluri ale sezonului. Fundașul stânga de la Goztepe a vrut să centreze în forță, dar mingea a prins un efect neașteptat și a intrat în poartă.

Deși are una dintre cele mai slabe defensive din Turcia (11 goluri primite în 6 meciuri), echipa lui Marius Șumudică este una dintre revelațiile începutului de sezon. Nou promovata ocupă locul 3 în clasament, peste ‘granzii’ Galatasaray, Beșiktaș și Trabzonspor.

marius șumudicăgoztepesumudicagaziantepturcia