VIDEO | ”Regele” a tunat și a fulgerat după intrarea care îi putea încheia cariera fiului său!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 23 februarie 2019, ora 08:30,
Gică Hagi
Gică Hagi

Viitorul a remizat la Sfântu Gheorghe, scor 0-0, cu Sepsi în etapa a-25-a din Liga 1. Meciul putea fi ultimul pentru Ianis Hagi sezonul acesta.

După primele 45 de minute, Ousmane Viera a intrat la rupere la Ianis Hagi, cu talpa înainte direct pe genunchi. Mijlocașul de la Viitorul a ieșit de pe teren cu piciorul tremurând de durere și cu urme adânci de crampoane. (VIDEO)

”Regele” a tunat și a fulgerat după meciul cu Sepsi. Acesta este de părere că intrarea lui Viera a fost intenționată, iar decizia arbitrului a fost complet greșită.

„Am întâlnit o echipă periculoasă. În prima repriză am jucat aşa cum am vrut, dar în a doua Sepsi a venit peste noi. Nu am mai fost proaspeţi. Până la urmă, suntem mulţumiţi, am scos un punct în condiţiile în care Sepsi a ratat penalty.

Eu nu pot să vorbesc. Doar aţi văzut ce s-a întâmplat. A fost norocos Ianis, putea să îi rupă piciorul. A fost o intrare grosolană, cu intenţie. Nu s-a întâmplat nimic, nu s-a dat nici fault. În condiţiile în care Viera mai avea un galben. Mi se pare exagerat să vrei să îi rupi piciorul unui fotbalist şi să nu păţeşti nimic. Viera are o vârstă, nu poţi să te duci să îi rupi piciorul unui tânăr care vrea să facă fotbal. Din fericire pentru Ianis, nu i-a prins piciorul pe pământ, că stătea 6 luni – un an.” a declarat Gică Hagi după meci pentru Digi Sport.

În urma acestei remize, Viitorul rămâne pe locul 7, poziție de play-out, iar Sepsi se menține pe locul 4, poziție care asigură prezența în play-off. 

liga 1sepsiviitoruletapa 25declaratiigica hagi