VIDEO | Reflexul fabulos al lui Bogdan Lobonț de la EURO 2008, rememorat de UEFA

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 09 aprilie 2020, ora 18:42,
bogdan-lobont
bogdan-lobont

Meciul Italia – România, scor 1-1, la EURO 2008, a fost readus în atenție de către UEFA, prin intermediul paginii de Twitter a EURO 2020. Este evidențiată o paradă a lui Bogdan Lobonț, care i-a refuzat golul lui Daniele De Rossi.

Naționala României, condusă la acel moment de către Victor Pițurcă, a ratat în mod dramatic victoria în fața Italiei. Adrian Mutu a ratat un penalty în minutul 81. 

Victoria putea să fie esențială pentru calificarea ‘tricolorilor’ din faza grupelor. România a strâns doar două puncte, după 0-0 cu Franța și 0-2 cu Olanda.

În Elveția, la Zurich, Bogdan Lobonț a făcut un meci mare împotriva Italiei. Portarul a avut un reflex fabulos pentru a respinge lovitura de cap a lui Daniele De Rossi.

EURO 2008, turneul găzduit de Austria și Elveția, a fost câștigat de Spania.

euro 2008uefaromaniaeuro 2020echipa nationalabogdan lobontlobont