VIDEO | Real Madrid, şansă ratată înainte de derby! Campioana a evitat înfrângerea pe final

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 02 martie 2021, ora 11:15,

Real Madrid a ratat o şansă imensă de a rămâne la trei puncte în urma liderului Atletico fix înaintea derby-ului care poate reaprinde lupta pentru titlu. Echipa lui Zidane a remizat pe propriul teren, 1-1 cu Real Sociedad.

În continuare fără „greii” Sergio Ramos, Carvajal, Hazard şi Benzema, trupa lui Zidane a suferit în duelul cu bascii. Ambele goluri au fost marcate în repriza a doua. Portu a deschis scorul pentru oaspeţi, iar Vinicius Junior a reuşit doar să restabilească egalitatea în minutul 89.

Brazilianul fusese trimis în teren în minutul 61, atunci când Zidane a făcut o triplă schimbare, la cinci minute după ce Real Sociedad reuşise să deschidă scorul.

Zidane s-a declarat dezamăgit de rezultat la final, însă relativ mulţumit de prestaţia echipei sale în condiţiile absenţelor de marcă din lot.

„Am jucat un joc bun, poate nu un început bun, dar am avut șanse mai ales în prima repriză, foarte clar pentru a marca un gol și nu a fost posibil să înscriem. Sunt două puncte pierdute, am fost acasă, dar nu a fost posibil pentru că există şi un adversar, care a făcut un joc bun” – a declarat francezul după pasul greşit al echipei sale.

Atletico rămâne în pole-position

După 25 de etape, Atletico este lider în clasamentul din La Liga. Echipa lui Diego Simeone are un meci mai puţin disputat faţă de urmăritoarele Barcelona şi Real Madrid, despărţite între ele doar de golaveraj.

  • 1. Atletico Madrid 24j  58p
  • 2. Barcelona        25j  53p
  • 3. Real Madrid     25j  53p

Atletico – Real Madrid, unul dintre derby-urile decisive în lupta pentru titlu, se va disputa duminică, de la 17:15, pe Wanda Metropolitano.

zidanederbysociedadla ligalupta pentru titluAtleticoreal madrid