VIDEO | Răzvan Marin a suferit o entorsă, dar e gata de luptă! Ce a spus despre meciul cu Suedia

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 22 martie 2019, ora 21:00,
Romania antrenament 3
Romania antrenament 3

Răzvan Marin a suferit o accidentare înaintea meciului cu Suedia, însă mijlocașul nici nu concepe să lipsească în primul meci din preliminariile Euro 2020.

“Am făcut o mică entorsă la meciul de duminică. Sunt bine, m-am antrenat cu echipa, normal. Va fi un meci greu, un meci de bătaie, Suedia este o echipă puternică, ştim că au jucători cu o calitate individuală foarte bună, dar noi trebuie să ne gândim la jocul nostru şi sperăm ca la sfârşit să scoatem un rezultat pozitiv. Cred că şi ei au un lot echilibrat cum şi noi îl avem, sunt sigur că şi noi avem jucătorii noştri individuali foarte buni şi vom vedea mâine exact cine va fi mai bun. Sper să demonstrăm pe teren că avem valoare şi să scoatem un rezultat bun”, a spus Marin, într-o conferință de presă.

Jucătorul lui Standard Liege e conștient că România are șanse mimime să termine preliminariile pe primul loc.

“Cred că Spania pleacă cu prima şansă şi apoi suntem noi cu Suedia şi cu Norvegia, dar vom vedea. Important e ca mâine să începem cu un rezultat pozitiv şi apoi vom vedea. Motivaţia vine de la fiecare, e normal să fim motivaţi reprezentând echipa naţională. Trebuie să începem cu dreptul această campanie. Suedezii au jucători foarte înalţi, cred că ăsta este unul dintre punctele lor forte, dar cred că noi trebuie să jucăm intelligent, să facem ce avem de făcut şi sunt sigur că totul va fi bine”, a afirmat Marin.

Conferință de presă Cosmin Contra şi Răzvan Marin înaintea partidei cu Suedia, de sâmbătă, 23 martie, ora 19:00, în direct la PRO TV? bit.ly/2Y8PWIe

Publicată de Echipa națională de fotbal a României pe Vineri, 22 martie 2019

romaniaRomania videoRomania Marinrazvan marinRomania Suedia