VIDEO | Răzvan Lucescu a dat lovitura! Calificare dramatică pentru Al Hilal!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 22 octombrie 2019, ora 20:35,
razvan lucescu
razvan lucescu

Răzvan Lucescu s-a calificat în finala Ligii Campionilor Asiei cu Al Hilal. Echipa din Arabia Saudită a trecut cu emoţii de Al Sadd (Qatar), 6-5 scorul general după dubla manşă din semifinale.

Al Hilal câştigase cu 4-1 meciul tur şi a deschis scorul în retur, iar calificarea părea o simplă formalitate pentru echipa lui Răzvan Lucescu.

Oamenii lui Xavi au revenit însă uluitor, iar Al Sadd conducea cu 3-1 după goluri marcate în minutele 17, 19 şi 20!

Golgeterul Gomis şi-a făcut datoria şi a dus scorul la 2-3 după primele 45 de minute de joc.

Al Hilal a trăit periculos finalul de joc, după ce echipa lui Răzvan Lucescu s-a jucat cu ocaziile în partea a doua a meciului. Oaspeţii au marcat pentru 2-4 în minutul 93 şi au fost la un gol de o calificare nesperată. A fost însă scorul final, iar Al Hilal va juca în finala competiţiei!

În cealaltă semifinală a competiţiei se întâlnesc Guanghzou Evergrande şi Urawa. Returul se va juca miercuri, la ora 15, în China. Japonezii s-au impus cu 2-0 în prima manşă.

 

finalaxavicalificareal-hilalchampions leaguerăzvan lucescu