VIDEO | Rapid – Petrolul, derby doar în tribune! Pancu: „Sunt trei puncte uriașe”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 16 octombrie 2019, ora 17:43,
Pancu
Pancu

Rapid București a învins Petrolul Ploiești cu 1-0, în derby-ul etapei a 12-a din Liga a 2-a. Ambele echipe și-au dezamăgit fanii cu jocul prestat, dar atmosfera din tribunele arenei ‘Regie’ a fost superbă. Antrenorul giuleștenilor, Daniel Pancu, le-a transmis fanilor că scopul scuză mijloacele într-un derby.

Bogdan Manole a înscris în minutul 79, în urma unui corner.

În urma acestei victorii, Rapid a urcat pe locul 3 în clasamentul Ligii a 2-a și are două restanțe de jucat, în comparație cu liderul CS Mioveni.

Sunt trei puncte uriașe, vin împotriva unei echipe contracandidate la promovare. Sunt echipa cu cel mai bun lot, cel mai bun antrenor și cel mai mare buget. Prima repriză a fost un coșmar, trebuie să o uităm, nu puteam să legăm trei pase, nu aveam ritm de joc. Știam cum joacă Petrolul, au trecut de multe ori peste faza de construcție. Tot n-am reușit să-i anihilăm, și-au creat două-trei ocazii mari de a marca. Singura scuză e că n-am jucat de 17 zile.

Am trăit și eu vremuri ca jucător când spectacolul din tribune a fost net superior celui de pe teren. La ei s-a văzut oboseala, că au jucat duminică. Eram sigur că n-o să reziste la același ritm și în repriza a doua. În derby, factorul fizic contează foarte mult. Primul criteriu la alegerea jucătorilor a fost cine s-a antrenat bine în săptămâna asta.

Știam că joacă fără fundașii centrali titulari și a fost un avantaj pentru noi. Dintr-o fază fixă s-a decis un derby, foarte important pentru noi. Se uită absolut totul, rămâne o victorie imensă pentru mine, care ne dă moral pentru meciurile următoare.

Mi se pare că unii jucători sunt depășiți de miza asta, se inhibă. Pentru că eu știu ce pot ei, dar cum venim cu stadionul plin… se întamplă ceva„, a spus Daniel Pancu la DigiSport.

Suporterii Rapidului au făcut spectacol în tribune, fiind o atmosferă care cu greu poate fi regăsită la vreun meci din Liga 1.

petrolul ploiestiderbypetroluldaniel pancurapidrapid bucurestipanculiga 2