VIDEO | Rapid, „back in business”: „Consider că avem șanse la promovare”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 11 ianuarie 2021, ora 16:40,
Rapid2
Rapid2

Rapidul s-a reunit și a început pregătirea de iarnă pentru realizarea obiectivului din acest an și anume promovarea în Liga 1.

Din cauza vremii nefavorabile, Nicolae Grigore a condus primul antrenament din acest an la baza sportivă Coresi. La reunire au fost prezenți 29 de jucători printre care și noile achiziții care vor încerca să pună umărul la îndeplinirea obiectivului: Bogdan Barbu, Octavian Ursu, Emmanuel Ernest, Alexandru Ioniță, Horațiu Moldovan și Luca Florică.

Jucătorii prezenți la primul antrenament din acest al giuleștenilor:

Portarii: Virgil Drăghia, Harrison Devenish-Mears, Horațiu Moldovan,Valentin Mărgărit;
Fundașii: Ionuț Voicu, Mircea Leasă, Anestis Nastos, Cristian Ignat, Alexandru Dandea, Radu Crișan, Alexandru Catrici, Enrichi Finica, Lucian Goge, Luca Florică, Alexandru Sabangeanu (în probe);
Mijlocașii: Amir Jorza, Rareș Lazăr, Ștefan Pănoiu, Antonio Sefer, Marian Drăghiceanu, Rareș Ilie, Cătălin Hlistei, Daniel Benzar, Alin Fică, Bogdan Barbu, Octavian Ursu;
Atacanții: Adrian Bălan, Emmanuel Ernest, Alexandru Ioniță.

Citește și EXCLUSIV | Un fost component al “Găștii nebune” nu este surprins de alegerea lui Petrescu: “Nu poate să stea fără să antreneze”

Tehnicianul alb-vișiniilor, Nicolae Grigore s-a declarat mulțumit de transferurile făcute în această pauză competițională și crede că șansele de promovare au crescut după ce au reușit să se întărescă.

”S-au făcut transferuri foate bune, jucători pe care i-am dorit foarte mult, jucători cu experiență. Au venit și jucători tineri. Cred că ne-am întărit. Din punctul meu de vedere, ne-am întărit.

Consider că avem șanse la promovare. Că avem prima șansă, mi-e greu să estimez în momentul ăsta. E o situație și pentru competiție, pentru tot ce înseamnă această pandemie, cu jucători care pot să se infecteze și pot să piardă două săptămâni. Am văzut echipe care au avut astfel de căderi. Ar trebui să avem o constanță, și nu doar în joc, ci și în responsabilizarea jucătorilor, să stea stea liniștiți și să-i ținem sănătoși, să nu-i pierdem pentru două săptămâni, pentru că perioada pierdută nu înseamnă doar acele două săptămâni, ci mult mai mult, cât ei pierd din pregătire și tot ceea ce înseamnă perioada competițională” a declarat Nicolae Grigore pentru rapid tv.

Citește și EXCLUSIV | Omul care i-a răpus pe nemți e categoric: “Acesta trebuie să fie obiectivul nostru”

”Nu este mult, mai ales că după aceea se ajunge în situația de a juca un play-off, în care joci de două ori cu aceea echipă de pe primul lor, care este Craiova în momentul acesta. Este relativ să facem calcule. Noi trebuie să ne pregătim foarte bine, să parcurgem etapa aceasta de șase săptămâni până la primul meci oficial și să ne atingem obiectivele, așa cum le-am atins în perioada vacanței, din punct de vedere al transferurilor. Așa să ne atingem obiectivele din punct de vedere al pregătirii”, a declarat Grigore pentru sursa citată.

Rapid ocupă poziția a 3-a în eșalonul secund cu 26 de puncte și la 4 lungimi distanță de liderul FCU Craiova.

Citește și EXCLUSIV | Universitatea Craiova nu va fi menajată deloc în returul de campionat! ,,Avem o revanşă de luat”

 

 

realitateareunirefc rapidantrenamentNicolae Grigore