VIDEO | Raheem Sterling, scos din lotul Angliei. Altercaţie în cantonament

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 12 noiembrie 2019, ora 12:10,
sterling gomez
sterling gomez

Gareth Southgate a luat o decizie drastică înaintea penultimului meci din preliminariile EURO 2020. Selecţionerul Angliei l-a scos din lot pe Raheem Sterling înaintea meciului cu Muntenegru.

Totul a pornit de la o altercaţie între atacantul lui Manchester City şi Joe Gomez, de la Liverpool. Cei doi au avut un schimb dur de replici în finalul meciului de pe Anfield Road, încheiat cu victoria clară a cormoranilor.

Atunci când s-au revăzut în cantonamentul echipei naţionale, lucrurile au degenerat, iar Sterling ar fi sărit la bătaie atunci când l-a întâlnit pe Joe Gomez la cantină.

„Atât eu, cât și Joe, am avut ceva de zis, am lămurit situația și am trecut mai departe. Facem parte dintr-un sport unde emoțiile pot pune stăpânire pe tine și sunt destul de bărbat să recunosc când se întâmplă asta”, a fost mesajul postat de Sterling.

Sterling și-a cerut scuze pentru modul în care a reacționat, însă nu a fost destul pentru a-l convinge pe Southgate să nu renunțe la serviciile sale.

„Am ajuns la concluzia că este mai bine să nu contăm pe Raheem pentru meciul cu Muntenegru. Una dintre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm este încercarea de a separa rivalitățile de la echipele de club în cadrul echipei naționale”, a spus Gareth Southgate.

Anglia este lider în Grupa A a preliminariilor EURO 2020, şi mai are de jucat cu Muntenegru (acasă) şi Kosovo (în deplasare) pentru a-şi asigura prezenţa la turneul final.

 

southgatejoe gomezeuro 2020raheem sterlinganglia