VIDEO | Răbufnirea lui Pancu: „Primarii au distrus fotbalul!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 20 noiembrie 2019, ora 17:27,
Pancu
Pancu

Pancu a răbufnit după victoria din meciul cu UTA! Antrenorul rapidist le-a transmis un mesaj celor care l-au contestat şi este convins că s-a încercat îndepărtarea sa de la echipă. 

Antrenorul giuleştenilor a trimis săgeţi dure în direcţia lui Dan Tudorache, primarul care susţine clubul alb-vişiniu.

„Voi afla la un moment dat ce s-a întâmplat, de ce ne-am împiedicat cu echipele mai slab cotate. Sunt alte lucruri, care pe mine m-au depășit. Da, au fost persoane care nu au tras la aceeași căruță! Cine a încercat să mă lucreze pe mine, de fapt a lucrat Rapidul! A fost atentat! Dacă eram schimbat, Rapid nu mai avea nicio șansă la promovare. Primarii și politica au stricat fotbalul românesc! Ei să se ocupe de infrastructură și de gazoane. Dacă nu erau suporterii, nu mai eram de mult tehnicianul Rapidului” – a declarat Pancu.

#DupaMeci ? Daniel Pancu, după cea de-a treia victorie consecutivă

Publicată de FC Rapid 1923 pe Miercuri, 20 noiembrie 2019

Rapid a ajuns la trei victorii consecutive, după o perioadă de patru etape în care giuleştenii nu cunoscuseră gustul succesului. „Cel mai important era să câștigăm astăzi, jocul l-am tratat doar la victorie oricum. Echipa a arătat cam așa cum îmi doresc eu. Noi am suferit mult și a venit momentul să ne și bucurăm. Acum o luna spuneaţi că suntem retrogradaţi, acum ce o să spuneţi? Că avem echipa cea mai bună şi Pancu e cel mai bun antrenor?!” – a declarat Pancu.

Rapid s-a apropiat la un singur punct de învinsa din Regie, UTA, echipă care are în continuare un meci mai puţin disputat.

atacdaniel pancurapidprimarutaDan Tudorache