VIDEO | Proiectul de la Viitorul, subiect de reportaj în Spania! Jorge Valdano: „A construit o academie superbă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 12 octombrie 2019, ora 18:47,
reportaj-viitorul
reportaj-viitorul

Performanțele realizate de Academia Gheorghe Hagi și FC Viitorul în cei 10 ani de activitate au intrat în atenția fotbalului din Spania. Marele Jorge Valdano, fost jucător și antrenor la Real Madrid, a vorbit în termeni laudativi despre proiectul lui Hagi de la Ovidiu.

Reprezentanții televiziunii Movistar+, care deține drepturile de transmisie pentru LaLiga și Liga Campionilor, au fost la baza sportivă a Academiei Hagi la mijlocul lunii septembrie.

Au fost intervievați managerul tehnic Gheorghe Hagi și președintele clubului Gheorghe Popescu. Spaniolii au asistat la partida cu Gaz Metan Mediaș.

Realizările Viitorului au fost discutate de către fostul campion mondial cu Argentina, Jorge Valdano (fost jucător și antrenor la Real Madrid), Oscar García (fost jucător la FC Barcelona, Valencia sau Espanyol) și doi dintre cei mai apreciați jurnaliștii din Spania, Axel Torres și Santi Segurola.

A construit o academie superbă. Îmi aduc aminte că eram la Madrid și Hagi îmi explica ideea lui. La 10 ani după, a reușit ceva excepțional… este surprinzător pentru mine. Îmi transmite entuziasm să văd un proiect de acest tip, pentru că este un demers formator. Nu creează doar fotbaliști, ci și oameni de bună calitate. Gică Hagi a fost un fotbalist excepțional„, a spus Jorge Valdano.

proiectgica popescujorge valdanospaniaviitorulreportajgica hagi