VIDEO | Primele cuvinte ale lui Ianis Hagi după ce a decis meciul cu Braga: „Extraordinar! Ibrox, baby!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 21 februarie 2020, ora 08:50,

Mijlocașul a reușit prima dublă din carieră în cupele europene. Ianis mai înscrisese doar în urmă cu un an și jumătate în tricoul Viitorului, în disputa cu luxemburghezii de la Racing. 

Ianis a fost în centrul atenției la final.

„Extraordinar! Ibrox, baby! Este ceva cu totul diferit pentru mine. Cred că este cea mai frumoasă seară din cariera mea, au mai fost momente deosebite în trecut, dar să decid un meci într-o competiție europeană este fantastic, visele devin realitate. Nu puteam ceda la 0-2, jucam acasă, aveam fanii de partea noastră și ne trebuia un gol ca să revenim în meci, am rămas pozitivi, am muncit și iată că s-au întâmplat lucruri minunate pe Ibrox” a declarat Ianis după ultimul fluier al întâlnirii.

Rangers este neînvinsă pe teren propriu în ultimele 17 meciuri disputate în Europa League.

„A fost un meci dificil, știam că Braga va veni aici și va juca, au jucat foarte bine în ultimele două luni în Portugalia. Este doar prima manșă, mergem la ei săptămâna următoare. A fost o primă repriză echilibrată, ei au marcat, noi am ratat, dar până la urmă am revenit și ne-am impus. Nu este însă totul terminat pentru că urmează returul săptămâna următoare” a încheiat tricolorul.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Ianis Hagi, seară de poveste la Glasgow! Dublă câştigătoare pentru Rangers

bragaEuropa LeagueIbrox parkrangersdublaianis hagi