VIDEO | Prima ediție a ATP Cup debutează vineri! România lipsește, dar participă Republica Moldova

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 02 ianuarie 2020, ora 14:50,
republica moldova atp cup
republica moldova atp cup

ATP Cup este cea mai nouă competiție de tenis masculin pe echipe! România lipsește de la ediția inaugurală, dar Republica Moldova va lua startul la turneul găzduit de trei orașe australiene.

ATP Cup 2020 va debuta vineri, cu meciul dintre Grecia şi Canada, la Brisbane.

Marea favorită a competiției este Spania, deținătoarea Cupei Davis și singura echipă care mizează pe doi jucători din Top 10 ATP, Rafael Nadal (liderul mondial) şi Roberto Bautista-Agut (9 ATP). Nu trebuie scoasă din calcule nici Serbia, cu Novak Djokovici (locul 2 mondial) și Dusan Lajovici (34 ATP).

ATP Cup 2020 reuneşte 24 de echipe repartizate în şase grupe, care vor juca la Sydney, Perth şi Brisbane. Primele şase clasate şi primele două echipe de pe locul doi avansează în sferturile de finală.

Faza grupelor se încheie duminică, 8 ianuarie, iar faza eliminatorie se dispută între 9 şi 12 ianuarie, doar la Sydney. Confruntările presupun două partide de simplu şi una de dublu.

Iată componenţa grupelor şi a echipelor de la ATP Cup 2020:

Grupa A (Brisbane): Serbia (Novak Djokovici, Dusan Lajovici), Franţa (Gael Monfils, Benoit Paire), Africa de Sud (Kevin Anderson, Lloyd Harris), Chile (Christian Garin, Nicolas Jarry);

Grupa B (Perth): Spania (Rafael Nadal, Roberto Bautista), Japonia (Kei Nishikori, Yoshihito Nishioka), Georgia (Nikoloz Basilashvili, Aleksandr Metreveli), Uruguay (Pablo Cuevas, Martín Cuevas);

Grupa C (Sydney): Bulgaria (Grigor Dimitrov, Dimitar Kuzmanov), Belgia (David Goffin, Steve Darcis), Marea Britanie (Daniel Evans, Cameron Norrie), Republica Moldova (Radu Albot, Alexander Cozbinov);

Grupa D (Perth): Rusia (Daniil Medvedev, Karen Hacianov), Italia (Fabio Fognini, Stefano Travaglia), SUA (John Isner, Taylor Fritz), Norvegia (Casper Ruud, Viktor Durasovic);

Grupa E (Sydney): Austria (Dominic Thiem, Dennis Novak), Croaţia (Borna Coric, Marin Cilic), Argentina (Diego Schwartzman, Guido Pella);

Grupa F (Brisbane): Germania (Alexander Zverev, Jan-Lennard Struff), Grecia (Stefanos Tsitsipas, Michail Pervolarakis), Canada (Denis Shapovalov, Felix Auger-Aliassime), Australia (Nick Kyrgios, Alex de Minaur).

atp cuptenisrepublica moldovaaustralia