Special· 2 min citire

VIDEO | Președintele Klaus Iohannis a prelungit cu o lună starea de urgență, pe fondul pandemiei de coronavirus

klaus-iohannis-criza-coronavirus

klaus-iohannis-criza-coronavirus

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 14 apr. 2020, 15:03

Președintele României, Klaus Iohannis, a emis astăzi decretul de prelungire cu o lună a stării de urgență la nivel național, pe fondul pandemiei de coronavirus. Iohannis a precizat că bilanțul cazurilor de infectare "crește zilnic într-un ritm alert", fiind vorba despre o "epidemie extrem de greu de controlat".

Starea de urgență pe teritoriul României a fost declarată de către președinte la data de 16 martie 2020, pentru o perioadă de 30 de zile.

Klaus Iohannis le-a transmis condoleanțe familiilor celor 346 de oameni care au murit de coronavirus.

"Nu există semne certe ale unei eventuale încetiniri a pandemiei. Dimpotrivă, bilanțul crește zilnic într-un ritm alert. Este evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat, chiar și în contextul adoptării unor măsuri fără precedent de distanțare socială.

Cu siguranță că fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul de sănătate. Relaxarea măsurilor, așa cum o cer inconștient unii politicieni, ar pune o presiune uriașă pe sistemul medical. Stați acasă, altfel vom avea un val de îmbolnăviri și de decese foarte mare.

Fac un apel la toți cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave și continuă să ignore reglementările autorităților. Nu păcăliți instituțiile statului, vă păcăliți singuri! Îi păcăliți pe cei dragi vouă, pe copiii, părinții și bunicii voștri pe care îi puneți în pericol pentru că nesocotiți măsuri luate pentru protejarea vieții voastre și a semenilor voștri. Orice pas făcut dincolo de liniile trasate de aceste reglementări poate însemna îmbolnăvirea voastră și, mai departe, a celor dragi. Nu vă expuneți și nu îi expuneți pe cei de lângă voi! Fiți responsabili și solidari!

Dacă restricțiile sunt respectate de fiecare dintre noi, putem salva vieți. În vremurile acestea, toți, repet, toți suntem vulnerabili dacă ignorăm măsurile impuse de autorități. Criza aceasta nu poate fi depășită decât împreună", a spus președintele României.

https://www.youtube.com/watch?v=i91J3l6yVOA

La ora actuală, România a raportat 6.879 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. 346 de oameni au murit.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News